Mesagerul

 Acum câteva mii de ani un soldat alerga peste 40 de kilometri pentru a transmite un mesaj. La capătul traseului a murit, dar nu fără a-şi îndeplini scopul. A spus celor din cetate vestea bună. Şi noi avem o veste a noastră de spus.

 “Voi sunteti sarea pamântului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepadată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” Matei 5, 13-16

 Acest text împarte Predica de pe Munte în două părţi. Este un element care stabileşte finalul unei descrieri despre cum ar trebui sa fie caracterul unui om în viziunea lui Isus fiind ulterior urmat de o expunere legată de cum ar trebui să se comporte cineva care Îl urmează pe Isus. Acest pasaj încheie descrierea despre caracterul ideal. Isus începe prin a prezenta acest aspect, caracterul fiind cel care, în cele din urmă ne determină conduita. Ne comportăm în funcţie de lucrurile din inima noastră. Ceea ce suntem se transpune în ceea ce facem. Fericirile enumerate anterior sunt un răspuns la întrebarea cum ar trebui să fie cineva care optează pentru a-L urma pe Isus. Ar trebui să fie sărac şi zdrobit în duh, blând, sensibil la ce e în jurul său, blând, însetat de dreptate, milos, pur, împăciuitor, să ţină la Isus mai mult ca la propria viaţă. Acum Isus adaugă că pentru asta suntem în lume. Pentru a fi sarea pământului şi pentru a fi o lumină. Toate celelalte lucruri gravitează în jurul acestora, pot fi transformate încât să slujească acestui lucru.

Isus începe prin a preciza de „sarea pământului”. Modul de adresare a lui Isus arată că există un gol, iar cei care-L urmează pot umple acest gol. Voi sunteţi sarea! Pământul avea nevoie de voi! Voi sunteţi lumina! Pământul era în întuneric. Oamenii sunt lumină pentru că au primit ceva ce pot da mai departe.

Sarea a fost foarte importantă pentru Israel de-a lungul vremii. Ţara e într-o zonă călduroasă. Totul se poate conserva acolo apelând la sare. În Deltă localnicii ştiu mai bine acest lucru, probabil. Ei sărează peştii prinşi şi-i lasă să se usuce la vânt. Sarea era în Israel singurul mod de a lupta cu stricăciunea, astfel era eliminată putrezenia. Isus a transmis un mesaj. Creştinul are misiunea de a conserva acest mesaj în lume prin propria viaţă, prin felul în care trăieşte, prin modul de luptă împotriva răului.

Dincolo de acest rol de conservare, sarea dă gust. Copii fiind am auzit povestea cu Sarea în Bucate. Împăratul s-a supărat că a fost comparat cu sarea şi i-a săltat inima când a fost asociat cu lucruri dulci. Mai mult decât a fi dulci cu toţi din jur creştinul e chemat la a da gust. Poţi cunoaşte oameni care sunt drăguţi prin ce fac, care nu te provoacă niciodată, te aprobă în tot ce faci. Sau poţi întâlni oameni care dau gust vieţii tale. La fel, le putem vorbi celor din jur dulce mereu sau putem vorbi cu gust. Sarea pusă pe o rană ustură, dar vindecă. Vorbirea noastră, viaţa noastră ar trebui să fie la fel.

Odată pierdut gustul sarea nu mai are valoare. Trăind în compromisuri cu lumea ne diluăm, destinaţia noastră, mesajul se pierde. Gustul scade în intensitate. E greu să fii convingător diluat. Cei care L-au primit pe Isus şi L-au pierdut în lume se pierd şi pe ei înşişi. Orice vor crede alţii despre noi în situaţii de acest tip, am pierdut rolul de mesageri ai Lui. Creştinul e angajat să menţină trează credinţa prin luptă.

Voi sunteţi lumina! Puterea nu stă în voi care Îl acceptaţi, ci în Cel care v-a trimis. Vom fi sare atât timp cât vom transmite mesajul Lui. Dacă ne depărtăm de El acest mesaj devine doar o formă fără fond.

Când Isus spunea această predică, pe vârful Sionului era Templul din Ierusalim. Construit cu multă marmura albă, ornamente de argint, porţi de aramă, era vizibil de la distanţe foarte mari. Acest Templu atrăgea lumina. Comportamentul nostru ar trebui să fie la fel, să strălucească.

Lumina nu ne e dată ca să ne bucurăm în secret de ea, doar noi, fără nimeni alături.  Nu o poţi acoperi cu un vas. Ea e dată să fie văzută. Ce înseamnă să ascunzi lumina? Uneori ne izolăm de lume, suntem mulţumiţi cu ce avem şi toată lumina ajunge să ne folosească doar nouă. Chair dacă ne diluăm în lume nu ar trebui să ne ascundem de ea pentru că în ambele situaţii ne ratăm.

Lumina nu e dată doar să ne lumineze pe noi ci ca prin ea Dumnezeu să fie glorificat. Nu noi suntem scopul ultim. Gloria noastră singulară nu are nici un sens. Suntem ca o aramă zângănitoare. Trăim pentru noi, vorbim doar pentru noi, nu ne pasă să transmitem nimănui nimic. Viaţa ar trebui să ne fie un mod de-L glorifica pe El, ceea ce facem noi să vorbească despre ceea ce e El. Altfel suntem lipsiţi de conţinut. Tot ce am primit şi primim are sens doar dacă îl împărţim cu alţii. Primim pentru a da mai departe. Primim pentru alţii ca El să fie slăvit. Nimic nu are sens cu adevărat dacă El, Isus, nu e în centru. Degeaba îmi afirm credinţa în Dumnezeu dacă nu-I dau atenţie Celui ce mă duce spre El, la El. Dacă înlătur Calea cum mai pot ajunge la El? Cum pot fi primit de El fără Cel care face posibil ca eu să pot ajunge la El?

Ioan  vorbeşte despre o rugăciune a lui Isus înainte de a ieşi în Ghetsimani. Citită, seamănă poate, în ochii unui ofiţer, un raport al unei misiuni îndeplinite. El spune că I-a făcut cunoscut pe unde a trecut numele lui Dumnezeu. „Le-am făcut cunoscut numele Tău şi Îl voi mai face”. Care va fi raportul nostru? Avem această viaţă cu un scop, să fim sarea şi lumina lumii? Ce-am făcut noi, cum am fost? Ce răspuns avem la asta?

Evreii credeau că e uşor să vezi cum te priveşte Dumnezeu. Din pilda bogatului se poate vedea ideea că prin binecuvântările materiale se credea că putea fi identificată aprecierea lui Dumnezeu. Am bani pentru că Dumnezeu m-a binecuvântat, pentru că El m-a iubit pe mine. De ce aş da din asta la altul? Isus dărâmă această idee. Omul nu se poate mântui, Dumnezeu e Cel care poate face acest lucru, iar Isus e Cel prin care putem obţine mântuirea.

Uitându-ne la tot ce a expus Isus până aici legat de caracterul unui creştin mulţi pot vedea cât de departe sunt. Sunt, întradevăr dar dacă sunt cu El, în ei au înmugurit nişte ramuri care cresc încet. Dacă eşti atent, în relaţie cu El te apropii încet-încet de asta. Încet-încet devii sare şi lumină. Asta ne arată că în viaţa noastră Duhul Sfânt a lucrat şi lucrează.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s