Avocatul

Când eram un copilaş de doar doi ani mama mea a murit. Când am ajuns la vârsta de patru ani tata a murit. A trebuit să trăiesc astăzi într-un loc, mâine în altul. Eram un păcătos. Urma să împlinesc 14 ani în luna martie a anului viitor. Dar, momentul de care vă povestesc era undeva în perioada Crăciunului. Am fost prins în timpul uneia dintre faptele mele păcătoase, arestat şi ulterior adus în faţa unui tribunal.

Nu am plâns atunci. Plânsesem până în acel moment atât de mult încât cred că mi se uscaseră lacrimile. Am încercat să mă uit la judecător. M-am simţit atât de vinovat! Nu aveam nici un prieten şi eram jalnic, un nenorocit. Curtea de judecată era plină de oameni. Se uitau când la mine, când la judecător. Feţele lor păreau a spune „Judecătorule, dă-i pedeapsa maximă şi astfel apără-ne de necazuri pe viitor!” Mă simţeam ca şi cum cerul căzuse peste mine.

După o scurtă perioadă de timp, un funcţionar din cadrul tribunalului s-a ridicat în picioare şi a spus: „Şedinţa de judecată a început”.

Judecătorul a spus către un avocat „Te numesc pe tine pentru a prelua cazul acestui băiat!” Acesta s-a îndreptat spre mulţime, a împins deoparte un poliţist şi m-a luat într-o cameră separată. Credeam că mă va duce la execuţie, dar ulterior, sub pleoapele ochilor săi am zărit lacrimi. S-a aşezat şi m-a cuprins peste umeri. A fost momentul celei mai gingaşe atingeri pe care am simţit-o vreodată şi m-a făcut să mă apropii de el.

„Micul meu prieten, eşti vinovat?”, m-a întrebat. Nu aş fi putut să-l mint nici dacă aş fi ştiut că prin asta pot salva lumea. M-a atins uşor.

I-am spus, „Da, domnule, sunt vinovat de lucrul de care sunt acuzat şi chiar de mult mai multe decât se ştie aici despre mine”. Aveam nevoie să eliberez presiunea din piept. Când mă uitam la el nu puteam minţi. Tocmai îmi găsisem un prieten. Încă îi mai simt şi acum mâna. O, fusese o atingere minunată oferită unui copil orfan.

A spus, „Crezi că ar fi mai bine să pledezi vinovat şi să te laşi la mila curţii de judecată?” Nu-mi dădeam seama ce înseamnă asta, dar mă gândeam că dacă el va fi cel care mă va lăsa la mila curţii va fi totul în regulă.

I-am spus „Vă rog, domnule, aruncaţi-mă la mila curţii!” Şi-a pus mâna pe capul meu, iar eu mi-am scos degetele murdare şi am apucat cu ele haina sa. Aveam în mine sentimentul că dacă aş putea atârna de haina sa ar putea să mă scoată la suprafaţă.

A venit în faţa judecătorului şi a spus „Dacă îmi permiteţi, onorată instanţă, a fost un privilegiu din partea mea să pledez în faţa acestei curţi pe parcursul multor ani. Am observat că atunci când poate fi asigurată dreptatea în cele din urmă şi astfel societatea poate fi protejată, a stat în obiceiul dumneavoastră onorată instanţă să arătaţi milă faţă de cei pe care i-am reprezentat. Acum stau aici cu acest copil orfan tremurând, fără tată sau mamă, casă sau vreun prieten pentru a implora să primesc mila dumneavoastră, onorate judecător. Inima sa e zdrobită. Tocmai şi-a mărturisit păcatul. Pledează pentru iertare.”

Am apucat şi mai strâns haina. Credeam că tocmai auzisem un discurs grozav, dar aceasta era doar introducerea. A vorbit până când tăcerea a pecetluit orice gură din încăpere. A vorbit până când cea mai frmoasă limbă pe care o auzisem vorbită a umplut fiecare colţ din acea sală. A vorbit până când bătrânul a început să plângă. A vorbit până când poliţistul a început să-şi şteargă lacrimile de pe obraji. A spus „Dacă vei arăta milă pentru acest copil orfan, promit onorate judecător că voi avea grijă de educaţia sa şi de creşterea sa şi că voi oferi ulterior societăţii un cetăţean util şi productiv. Vreau să-l adopt pe acest copil şi să fie al meu”. A vorbit până când inima mea aproape a ars definitiv în interiorul meu de dragoste şi admiraţie pentru prietenul meu. Dacă aş fi putut să-mi pun mâinile zdrenţuroase în jurul gâtului său şi să-l pup doar odată, iar dacă ulterior pentru acest gest m-ar fi luat şi m-ar fi spânzurat aş fi murit cum nu se poate de bucuros.

Apoi cel mai mare şoc din toate care ar fi fost posibil a venit. A vorbit iar judecătorului şi i-a spus „ Tată” (M-a lovit ca un trăznet din senin. Judecătorul îşi numise propriul fiu pentru a pleda pentru mine. Sigur va avea milă de mine). „Tată”, a continuat el, „intensitatea dragostei mele pentru clientul meu vine din faptul că el e fratele meu.” (Nu prea mă pricepeam eu la matematică, dar am putut vedea clar dintr-o dată că dacă judecătorul de la tribunal era tatăl avocatului meu, iar reprezentantul meu era fratele meu, în acest caz judecătorul era şi tatăl meu. Am scos un ţipăt…Am ţopăit). Atunci judecătorul s-a ridicat şi a spus „Bucură-te pentru că cel ce era pierdut a fost găsit şi cel ce era mort este în viaţă!”

adaug aici un link catre un filmulet dragut din aceeasi categorie. Merita vazut.

http://www.youtube.com/watch?v=JXIMhjAEeEg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s