Visul extrem al lui Dumnezeu-partea I

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” Ieremia 29,11

Dumnezeu visează ceva pentru noi. Într-un singur discurs un politician poate da foarte multe oamenilor. Mai ales în campaniile electorale. Ei vin şi spun cât de multe planuri au pentru oameni, dar când e gata campania se vede cât de neadevărate erau mare parte din aceste planuri. Cu Dumnezeu, însă, nu mai e la fel. El are planuri adevărate care se vor împlini. E bine să ne concentrăm mai mult pe planurile Lui. El are dreptate, iar discurusul Lui e unul autentic. Mulţi, după ce aruncă o privire asupra lumii nu pot exclama decât că e cu fundul în sus.

Iată o poezie care spune mai multe despre asta.

„avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţina minte, mai multe cunoştinte, dar mai puţină judecată; mai multi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puţină sănătate. Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum sa ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune. Am curăţat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grabim, dar nu şi să aşteptăm. Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte. Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior”

Octavian Paler, Paradoxul vremurilor noastre

În această lume Dumnezeu are un vis pentru fiecare. E un vis extrem. Ştiţi care e visul extrem al Lui? Să fii tu creştin. Nu vorbesc despre standardul uman în ceea ce înseamnă a fi creştin ci despre felul în care vede Biblia asta.

„El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. Dupa ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a vazut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi taiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a inviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească” Luca 15,11-24

Fiul cel mic este omul care îşi întoarce faţa de la Dumnezeu şi placă. Cel mare e tipul religios şi foarte legalist. Ştiţi ce lipsea din viaţa celui mic atunci când pleacă? RELAŢIA CU TATĂL. Nu cred că vorbeau mult înainte să plece, nu vorbesc deloc nici după ce pleacă. E un domeniu în care a ratat. A plecat din casă. A luat această decizie. Când s-a întors însă a căpătat tocmai această relaţie. Citind această poveste vezi că tatăl îl aştepta, l-a îmbrăţişat şi caută să-i dea totul ca unui fiu iubit. Din acel moment au o relaţie. Întâlnirea dintre ei la revenirea fiului nu e ca o întâlnire de afaceri.

Ca şi creştini sunt unele lucruri pe care le putem face oricând. În primul rând să ne întiarcem. Tata nu mustră, nu pune condiţii. Aşteaptă în poartă cu braţele deschise. Biblia spune că Dumnezeu după ce a creat întreaga lume ne-a ales, a ales omul, pe mine, pe tine. Ştia că vrea să ne creeze. Aceasta era singura motivaţie pentru care a creat toate celelalte lucruri. A creat totul pentru noi şi apoi ne-a aşezat şi pe noi în lume. A făcut o lume minunată, dar lucrul cel mai de preţ pentru El e o relaţie cu tine.

Tatăl zi de zi stătea şi se uita după fiul său. Era plin de emoţii şi de durere pentru că el ştia cu adevărat prin ce ar putea trece fiul în acele momente. Îl durea relaţia ruptă.

După ce fiul cheltuie totul vine o foamete. După o mulţime de păcate. După o viaţă în care accepţi păcatul ajungi gol. Caracterul se îngustează, oamenii merg cu ochi goi, cu valori şterse. Fiul începe să fie înfometat. După ce pleacă de la tatăl probabil şi-a spus: sunt liber, acum voi trăi cu adevărat. Dar, plecând, de părtându-te de casă te faci să ajungi într-un punct în care să fii atât de gol în interior, mai devreme sau mai târziu. Tatăl l-a aşteptat, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat, i-a dat inelul înapoi, au avut din nou o relaţie.

Dacă încerci să te pui pe tine în această poveste în primul rând vezi că eşti foarte foarte important pentru Dumnezeu. Ca un diamant de o mare raritate. Comoara Lui. Pentru El eşti o persoană minunată, mai importantă decât orice altceva. Plânge atunci când nu ai o relaţie cu El.

„Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”” Luca 15,25-32

Ce sentimente îţi provoacă acest fiu? Îţi spui parcă în gând, nu vezi tu oare că tatăl tău te iubeşte? Îţi spui poate că tatăl trebuie să se fi enervat.

Ce lipsea din viaţa fiului mai în vârstă. Acelaşi lucru ca în cazul fiului mai mic. RELAŢIA CU TATĂL. Trăia în aceeaşi casă. Fizic era împreună cu tatăl, era în locul potrivit. Era fiul moral, ascultător, dar se pare că nu-i plăceau regulile, nu-i plăcea ce-i spunea tatăl. Nu avea o relaţie cu el.

„Îţi slujesc ca un rob”. Asta spune multe despre cum vedea el relaţia cu tatăl. Făcea lucuri pe placul tatălui, dar nu-l plăcea pe tată. Vedea această relaţie după modelul relaţiei stăpân sclav. Era nemulţumit de ea. Nu era implicat în ea. Era acolo pentru că trebuia. Fiul mare nu are aceleaşi păcate ca fiul mic. Dar vezi aici, din lucrurile pe care le spune, că îşi dorea şi el să fi făcut aceleaşi lucruri. Ar fi vrut şi el să fugă şi să-şi trăiască viaţa aşa cum vrea. Când a ajuns în faţa casei evident nu ştia prin ce trecuse fratele său mai mic sau ce făcuse departe de casă. Cu toate astea îl acuză în faţa tatălui că a fost cu femei desfrânate. De unde ştie el acest lucru despre fratele său? Pare mai degrabă că e ceva ce el ar fi făcut dacă ar fi plecat de acasă. Fiul cel mare era în locul potrivit, dar totuşi atât de departe de tată.

Putem fi în biserică, să facem multe lucruri minunate poate, minunate în faţa oricărui om, dar inima noastră poate fi atât de departe de Tatăl. Fiul cel mare îşi spune probabil în gând: „aş vrea să fac şi eu atât de multe păcate, dar evident, nu o să le fac pentru că eu sunt copilul cel bun”. Sau poate că făcea tot ce era pe placul tatălui şi-i mulţumea lui Dumnezeu că că e atât de bun, că nu e ca fratele mic. Sunt două moduri de a fi fără o relaţie cu Dumnezeu. Nu o să poţi face nimic bun pentru mult timp, fără să ai o relaţie solidă cu Dumnezeu. Tatăl îi spune: tot ce am bun este al tău, dar pentru că nu reuşeşti să le vezi iată că nu le ai! Fără o relaţie cu Tatăl toate binecuvântările sunt aici, dar nu o să vedem niciuna. Devenim ca fiul mare. Ne plângem. Tatăl spune: dacă m-ai vedea cu adevărat cum sunt ai vedea că tot ce am îşi aparţine şi nu ai avea motive să te plângi. Putem să fim oficial într-o relaţie cu Dumnezeu, dar să fim goi. Fără o relaţie autentică cu El, devenim legalişti, luptăm pentru îndeplinirea unor norme, vedem sfatul drept poruncă. Nu are nici un sens pentru Dumnezeu să facem nimic pentru El dacă inima noastră e departe de El. Nu foloseşte la nimic. Dumnezeu ne-a creat pentru o relaţie cu El.

Gândiţi-vă la o relaţie soţ-soţie din care lipseşte dragostea! Nu e o relaţie autentică la fel cum să fii creştin fără o relaţie cu Dumnezeu nu e deloc creştinism. În planul lui Dumnezeu la dragostea Lui imensă pentru tine vrea drept răspuns dragostea ta. Atunci când eşti îndrăgostit vrei să petreci timp cu persoana iubită pentru că îţi e atât de dragă, nu pentru că te forţează faptul că eşti în acea relaţie. Pentru Dumnezeu nu are nici un sens să facem ceva pentru El atât timp cât nu avem o relaţie cu El, dacă inima nu ne e acolo, dacă doar faptul că suntem într-o relaţie e cel care ne constrânge să facem ceva. Ne iubeşte şi vrea drept răspuns iubirea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s