Ai primit mesaj! Te iubeşte!

Probabil aţi văzut filmul „You’ve got mail”(Mesaj de la tine). E o poveste despre doi oameni care se îndrăgostesc trimiţându-şi mesaje pe internet. Când persoanjul interpretat de Meg Ryan primea un email era atât de încântată. De câte ori computerul o averiza în legătură cu primirea unui nou email sărea în faţa calculatorului cu inima la gură să vadă ce i-a mai scris personajul interpretat de Tom Hanks. Şi tu ai primit un mesaj. Poate îl ai la îndemână acum. Cauţi în el versete. Te iubeşte! Dumnezeu te iubeşte atât de mult! Ţi-a scris toate aceste lucruri. Deschide mesajul!

Poţi să-i spui şi tu ce simţi. Asta e rugăciunea, în cele din urmă. Ştim cu toţii. Nu mereu e uşor să faci asta. Uneori chiar ţi-e foarte greu să te rogi, altă dată pur şi simplu te laşi prins cu atâtea alte treburi şi uiţi să faci asta. Vor fi momente în care îţi vei spune că nu vei face asta, sigur că Dumnezeu nu te mai poate privi cu dragoste după anumite păcate. Poate ai luat o pauză lungă din a te ruga şi nu ştii cum să începi iar să faci acest lucru. Uneori poţi să te gândeşti că e prea puţin o rugăciune, că nu merită. Nu e uşor să te rogi. Nici în clipe în care eşti plin de bucurie şi ai totul la picioarele tale. Atunci tinzi să savurezi ce ai. Nu să te rogi. Laşi asta pe mai târziu. Nu tindem să ne rugăm nici când avem un noian de probleme. Prima reacţie e să încercăm să rezolvăm singuri toate aceste probleme. Şi totuşi El rămâne la fel. Ne aşteaptă nerăbdător să vorbim cu El.

Cei care aveţi copii vă puteţi gândi puţin la odrasla voastră. Când vine la voi şi vrea să vă vorbească. Uneori copiii vin la părinte, chiar dacă nu înţelegi nimic din cuvintele din lumea lor, şi vor să se agaţe de tine, să mai ia puţină energie de acolo şi să fugă iar în lumea lor de descoperiri. Asta e natura copiilor. Îmbătrânind nu mai facem asta. Poate ar trebui să vorbim mai mult despre Dumnezeu să vedem cine e El, la cine venim cu rugăciunile noastre.

„Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută” Luca 15,4-6

 Iată o imagine despre Tata. Isus spune această pildă cu un scop. Ne spune, iată ce Dumnezeu aveţi! Un Tată care mereu vine să te găsească, care lasă toată turma înapoi şi aleargă după tine pentru că El crede atît de mult că această relaţie dintre tine şi El chiar merită. Opriţi-vă puţin din alergat, lăsaţi-vă găsiţi! Imaginaţi-vă puţin cât de uşor ar fi să mergem la El în rugăciune dacă L-am privi ca fiind aşa. El aleargă după tine. Pentru El nu mai contează nimic altceva.

„Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a vazut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult” Luca 15,20

 Spune că a alergat după fiul său. E o pildă diferită aici, dar arată aceeaşi atitudine a Tatălui ceresc. Imaginaţi-vi-l pe acest tată aşteptând în poartă, încă sperând. Apoi îl vede pe fiu şi nu-i mai pasă de nimic, aleargă să-l îmbrăţişeze pentru că ştie că ăsta e un lucru care merită cu adevărat. Dumnezeu crede că merită să alerge în întâmpinarea ta.

Poate fiecare am crescut cu o imagine nu tocmai biblică legată de Tatăl ceresc. E influenţată poate de imaginea tatălui nostru. Nu ştiu cum a fost în cazul fiecăruia dintre voi, dar poate vă e greu să vă vedeţi propriul părinte chiar alergând după voi, în întâmpinarea voastră. Tatăl tău din ceruri e altfel. Aleargă, inima îi arde de dorul tău. Gândiţi-vă serios la asta. Nu e mai uşor să te rogi astfel? Să-i spui „Tată, văd cât de mult mă iubeşti! Vreau să te iubesc şi eu la fel!”

 „El Îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează” Isaia 40,11

 Spune că va lua mieii în braţe, că-i va duce aproape de inima Sa. Parcă se întâmplă ceva magic atunci când îţi iei copilul în braţe, când îl apropii de piept. Când plânge îl apropii de inima ta ca şi cum el ar putea auzi bătăile inimii tale şi astfel să se calmeze, să ştie clar că e într-un loc sigur. Dumnezeu e la fel. Vrea să ne ia în braţe şi să ne apropie de inima Sa, apoi să ne conducă acasă. Problema e că noi nu mai vrem asta. Nu mai vrem să spunem „Tată sunt aici, ia-mă în braţe!”. Devenim prea adulţi.

„Am avut un vis în noapte de Crăciun. Mergeam pe o plajă iar Dumnezeu păşea alături de mine, paşii ni se imprimau pe nisip, lăsând o urmă dublă: una era a mea, cealaltă a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri reprezentau o zi din viaţa mea. M-am oprit ca să privesc în urmă. Şi am revăzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare. Dar am observat că în unele locuri în loc de două urme nu mai era decât una singură… Am revăzut filmul vieţii mele. Ce surpriză! Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă corespondeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele: zile de nelinişte şi de rea-voinţă, zile de egoism sau de proastă dispoziţie, zile de încercări şi de îndoială, zile de nesuportat… Zile în care eu fusesem de nesuportat. Şi atunci întorcându-mă spre Domnul am îndrăznit să-i reproşez: „Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele! De ce nu ţi-ai ţinut promisiunea? De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă, în zilele cind aveam cea mai mare nevoie de Tine?” Iar Domnul mi-a răspuns: „Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut decât o singură urmă de paşi pe nisip sunt zilele în care te-am purtat pe braţe…” Ademar Barros, Paşi pe nisip

Dumnezeu nu e un general militar în viaţa noastră. Ne dă porunci pentru că ştie de ce avem nevoie, vrea o relaţie cu tine, vrea să te rogi, să te deschizi în  faţa Lui.

„Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii, slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău” Isaia 62,2-3

Vei fi o cunună. În unele variante traducerea spune că vei fi o coroană pentru Dumnezeul tău. Eşti o coroană strălucitoare, diamantul regal în mâna Dumnezeului tău. Aşa te vede El, aşa te apreciază. Coroana a fost mereu ceva inestimabil, un obiect pe care împăraţii îl puneau pe cap pentru a arăta cine sunt. Dumnezeu a decis să te pună pe tine drept coroană pe capul Lui. Nu a pus nimic din toate frumuseţile naturii. Nu a pus stelele coroană pe capul său. Pe tine te-a aşezat acolo. Ce-i vei spune lui Dumnezeu care te imploră să-L iubeşti pentru că te iubeşte atât? Îi vei întoarce spatele şi vei fugi la ale tale sau vei alerga mai degrabă spre El, vei păşi alături de El? Crescând în viaţa de rugăciune ne putem schimba radical.

Dumnezeu nu-ţi va spune niciodată că e prea ocupat atunci când vei dori să vorbeşti cu El. Mă ajută să mă uit la Dumnezeu şi să văd cum e El atunci când mă rog. Hai să creştem în rugăciune! Să ne întoarcem înapoi, să-i cerem iertare lui Dumnezeu şi să-i spunem că vrem să păşim alături de El! Poate pentru asta va trebui să ne schimbăm stilul de viaţă, programul. Poate nu vom pune rugăciunea undeva în prim-plan. Poate vor fi atâtea lucuri care să ni se pară mai importante, dar putem lua nişte decizii. Relaţia ta cu Dumnezeu nu va creşte dacă tu nu faci nimic pentru ea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s