Visătorii care cred

Pentru voi mai e o veste bună că sunteţi copiii lui Dumnezeu? Sau sunteţi în stadiul în care trăiţi pe pilot automat? Sau doar vă spuneţi „trebuie să fac asta şi asta, să am o relaţie cu Dumnezeu, îhhh! N-am ce face, trebuie să fac şi asta”?

„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” 1 Ioan 5,4-5

Fiecare dintre noi e un învingător, un campion dacă are credinţă. Mereu au existat oameni care au spus că nu se poate. Iată, în ştiinţă, mereu au foat oameni, cei mai mulţi de obicei, care au afirmat că se inventase tot ce putuse fi inventat. Au fost oameni care au spus că pe calea ferată nu se poate călători la viteze foarte mari deoarece, ca urmare e vitezei excesive pasagerii riscă să se sufoce. Au fost mii de voci aşa-zise avizate care au spus cu tărie că radioul nu va avea nici un viitor. Spun asta de decenii. Au fost persoane care au afirmat că e absolut imposibil ca obiecte mai grele decât aerul să poată vreodată zbura. Toate astea au fost lucruri pe care unii oameni le-au crezut cu adevărat. Nu le-au spus din răutate. Dar, în acelaşi timp, mereu vor exista oameni care vor crede că toate aceste lucruri nu sunt adevărate. Va exista mereu cineva care va gândi diferit.

Ca şi creştini suntem exact în acceaşi postură. Zeci de oameni din jur ne vor spune că e imposibil să te încrezi în ceva ce nu vezi. Tu eşti persoana care trebuie să demonstrezi contrariul. Toţi cei din jur vor spune poate că e imposibil să trăieşti fără să minţi, fără să înşeli, fără să furi. Dovedeşte contrariul! La asta ne cheamă Biblia să trăim ca nişte copii în credinţă. Crede!

„Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare” Matei 8,10

Isus putea vedea credinţa oamenilor şi se minuna. Oamenii îţi pot vedea credinţa prin faptele tale, prin felul în care îţi vei trăi viaţa. Şi lipsa de credinţă e la fel de vizibilă. Păstraţi mereu această credinţă! Să avem credinţă doar un timp nu e nimic. Câte lucruri se vor pierde odată cu credinţa voatră rătăcită? Copiii voştri vor pierde odată cu credinţa voastră şansa la ceva mai bun. Cei din jurul vostru la fel.

„Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” Evrei 11,6

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s