Cea mai importanta scrisoare pe care o poti primi

Care e cea mai buna veste pe care ai putea-o primi? Sunt sigur ca lista e lunga. Ce ai spune daca ai primi o scrisoare in care ti s-ar spune ca esti iertat? Prima reactie probabil ar fi un zambet ironic. Fiecare dintre noi ne justificam fiecare fapta. Tindem sa credem ca nimic din ce facem nu e gresit, ca poate anumite fapte merita ele niste mici critici, dar, in esenta sunt scuzabile atunci cand descoperi si background-ul lor. Ganditi-va la orice. Un alcoolist. Face asta ca are anumite motive, e varianta cea mai buna. E ok, nu trebuie sa fie iertat cu nimic, ba din contra, altii ar trebui sa-i ceara iertare lui. Un hot, la fel. Un tip care minte de rupe la fel. Niciunul dintre noi nu suportam sa facem lucruri stiind ca ele ar fi groaznice. Tocmai din acest motiv tot ce facem are o scuza pentru noi. Faptul ca nu ne condamnam noi denota ca am fi perfecti? Chiar daca ne mai si criticam in ochii nostri in general parem perfecti. Perfecti in anumite circumstante. Sunt un mincinos, dar e singura varianta posibila. E ciudat, insa, cum atat de perfecti fiind, reusim sa ranim. Haideti sa incercam sa ne raportam la… sa zicem, Dumnezeu. El e drept intru totul. Ok, sa ne gandim putin la asta. Cineva absolut drept, care nu accepta scuze. Cineva care ne-ar spune, esti un mincinos. Punct. Tu ai mintit vreodata? Eu, da. Sunt asadar un mincinos. Stiu, in capul nostru lucrul asta are explicatii. Pentru un Dumnezeu drept nu are, insa. Minciuna e minciuna si punct. Deci suntem niste mincinosi. Ati furat ceva vreodata? Nu mai stiu. Ei, oricum sunt un mincinos. Asta am stabilit deja. Deci raspunsul asta cu „nu mai stiu” are mari sanse sa fie o minciuna. Serios, am furat. Am furat la examene, am furat pahare prin baruri… Nu o sa intru in detalii. Sunteti capabili de un autodenunt absolut sincer? Asa mincinosi, ia sa incercam sa fim altceva putin si sa vedem cat de hoti suntem, am fost, vom fi! Ups, e grav! Si hoti si mincinosi. Lista poate continua si ar fi extrem de lunga. In fata lui Dumnezeu stam destul de prost. Si in fata noastra stam prost daca Dumnezeu ar fi cel care ne-ar tine oglinda. Te-ai gandit vreodata ca nu nu exista pacat fara efecte asupra noastra si asuora celor din jur? Sa incepem cu cele asupra noastra! Ai crezut vreodata ca tigara te afecteaza? Poate multi au crezut asta. Foarte multi nu dau doi bani pe ideea asta, insa. Si incep sa fumeze. Eu am facutu asta. Si cei ce fumeaza vad ca le face rau la un moment dat. Dar si-au creat un sistem de gandire in care si-au justificat atat de bine ce fac incat se vad ca niste oameni respectabili tocmai prin faptul ca fumeaza. Ei, cam la fel e cu toate pacatele. Si in timp ele ne distrug trupul, relatiile, gandirea. Ti-ai mintit iubita, parintii, prietenii. Cum ar fi ca maine ceva sa-i faca pe toti cei din jurul tau sa te vada fara toate minciunile cu care esti acoperit? I-ar durea pe multi, nu? Unele dintre lucrurile astea se vor descoperi in timp, dar vei supravietui, nu? Incercati sa faceti o lista cu pacatele din viata voastra! Stiu ca e greu. Noi suntem perfecti, dar stim pe cineva care are pacate. Ei, si noi avem cu duiumul.!E usor sa o spunem asa generic. Hai sa o luam mai concret! Puneti in dreptul fiecarui pacat o lista de efecte, de rani provocate. Nu mai suntem atat de grozavi, parca, nu? Ar fi ceva sanse ca in fata unui Dumnezeu perfect sa aratam foarte sifonati. Am mai vorbit de faptul ca Dumnezeu e drept. Stiu ca va e greu sa va imaginati un judecator drept, dar sa incercam! Deci, un judecator drept in totalitate, dar care se raporteaza doar la noi. Care nu o sa spuna, da, stiu, ai inselat multi oameni in viata, dar toti fac la fel. Nu, un judecator pentru care nu existi decat tu. Un judecator foarte exigent, dorind sa faca dreptate absoluta. Ar insira de multe ori: Esti vinovat! In unele tari s-a pastrat pana astazi pedeapsa cu moartea. In cele mai multe a fost eliminata de aproape un secol. Aici un lucru care sta la baza repulsiei fata de ideea de a ucide pe cineva pentru faptele lui e si faptul ca, in cele din urma, fiecare dintre noi credem ca am putea fi usor in aceeasi situatie cu cel condamnat. Cine stie cum a ajuns saracu om sa-si bata nevasta asa?! A ucis-o fiind cuprins de furie, fiecaruia dintre noi i se poate intampla asta. Cum sa te gandesti sa omori un om care a facut ceva ce ai putea face si tu? Credeti de exemplu ca exista vreun roman care ar sustine o lege care sa condamne pe oricine care se va descoperi ca a dat mita la inchisoare pe viata? Nu, pentru ca fiecare a dat candva. Asta chiar ni se pare un rau scuyabil. Sistemul, domle! Ei, in unele tari, nu se judeca asa. Se vrea eradicat raul din radacina. Nu ca as fi un mare fan al acestei idei, dar imaginati-va putin ca si pentru acest judecator de care am vorbit pana acum lucrurile stau cam la fel. Pentru el nu exista scuze. Ce daca ai fost gelos cand ai ucis si nu te-ai putut controla? Ai gresit si meriti sa mori. Ce daca minciuna e acceptata de oricine? E o greseala si cu asta incheiem discutia. Pentru el orice rau facut e groaznic. Cam cate condamnari la moarte crezi ca ai primi de la acest judecator? Am inceput acesta text vorbind despre iertare. Cred ca fiecare dintre noi chiar daca nu ne vedem vinovati de multe lucruri am vrea sa fim iertati. Habar nu avem de ce, dar daca ar veni la noi cineva care suntem siguri ca poate ierta si ne-ar spune „te iert pentru tot ce ai facut” cred ca am simti o mare usurare. Ciudat, ca oameni perfecti ca noi sa simta bine iertati, nu? Ei, eu cred ca asta e vestea cea mai buna pe care am putea-o primi. O scrisoare strecurata pe sub usa in care sa ni se spuna asta. „Am urmarit viata ta pas cu pas, stiu absolut tot ce ai facut, toate gandurile tale. Voiam doar sa-ti spun ca esti iertat de tot ce ai gresit. De absolut tot! Lasa vina deoparte, fii un om nou!” Sa primesc o asemenea scrisoare, da, asta ar fi o veste grozava! Cred ca as chiui putin de bucurie. Nu stiu. Voi cum ati fi?

Voiam sa postez ceva mai multe texte despre vestea asta buna, despre cineva care chiar trimite astfel de scrisori. Asta am vrut doar sa fie un simplu indemn la meditatie. Va urma!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s