Răni adânci

Sunt lucruri care lasă urme greu de acoperit. Sunt lucruri care ne sfâşie, lucruri care ne fac să ne afundăm atât de tare încât să ajungem să ne fie atât de greu să mai credem că vom putea sta la suprafaţă vreodată. Aţi văzut oameni la pământ, cu adevărat la pământ? Aţi văzut oameni cu suflete înegrite? Sunt păcate sub formă de bilete directe spre aceste destinaţii. În scrisoarea pe care Pavel le-o scrie celor din Efes vorbeşte de două păcate cu proprietăţi similare acidului: odată răsturnate pe un corp macerează totul lent, dar sigur. Despre unul din aceste păcate spune că distruge trupul. Distruge atât trupul cât şi orice formă de respect pentru trup. Despre celălalt păcat Biblia spune că distruge orice înclinaţie spre bine, orice şansă de a vedea în celălalt un „aproape”.

“Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi” Efeseni 5,3

Imoralitatea sexuală şi lăcomia, iată două păcate cărora Pavel le alocă spaţii ample în scrierile sale! Două păcate pe care le descrie ca având o incredibilă putere de a distruge. Două păcate despre care ne e greu să vorbim. Două păcate pe care le acoperim şi le lăsăm să explodeze în noi spulberându-ne cu totul.

„Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său” 1 Corinteni 6,18

Trupul tău are un preţ? E acum pe tarabe? Se negociază valoarea lui? Pavel spune că-l putem preţui ca pe un gunoi lăsându-l pradă unor pofte, dar că-n acelaşi timp putem folosi trupul nostru ca „mădular al neprihănirii”. Ai dreptul să nu dai doi bani pe trupul tău, foloseşte-l cum vrei tu, aruncă-l la gunoi! E un mesaj cunoscut? Nu prea. La televizor e ceva mai cosmetizat, dar despre asta e vorba. Deschideţi o pagină de internet! Inevitabil veţi ajunge într-un punct în care să acceptaţi tacit că există oameni pentru care trupul e un gunoi, să fiţi invitaţi să faceţi şi din trupul vostru acelaşi lucru, „să fiţi liberi”, liberi să vă vindeţi. Trupul e instrumentul unor plăceri. Transmitem atât de des mesaje cu trupuri. Vindem cu trupuri. Iaurt proaspăt? Doar nu o să cumpăraţi iaurt! Iată o fată aproape goală! Bea iaurt. Cumpără iaurt, cumpără imaginea trupului!

Despre lăcomie, în mod ciudat, de multe ori, ne e mai greu să vorbim decât despre multe păcate care ţin de imoralitatea sexuală. Nu vorbim despre datorii, despre bugete! Ăsta e subiect tabu. După averi doar alergăm cu toată fiinţa până ajungem să nu mai putem da înapoi. Iată o poveste poate ştiută care ilustrează o parte din ceea ce devenim în gheara lăcomiei!

Există o metodă de vânătoare a maimuţelor în junglele africane ceva mai inedită. Se ia o nucă de cocos, se dă o gaură cât să încapă o mână de maimuţă. Ulterior nuca se taie în două, se goleşte interiorul, apoi se umple cu alte fructe, portocale, banane. Apoi nuca e peticită la loc şi se leagă de un copac. Maimuţa vine atrasă de mirosul fructelor, bagă mâna în nuca de cocos, prinde un fruct, iar apoi nu mai poate scoate mâna de acolo. Maimuţa e lacomă. Nu mai dă drumul la fruct. Nu poate. Va aştepta acolo cu mâna în interiorul nucii, până vine vânătorul.

Nostimă maimuţa. Prostuţă chiar. Nu suntem oare la fel? Nu sunt lucruri pe care am pus mâna şi nu le mai dăm drumul indiferent de preţul pe care ajungem să-l plătim ulterior? Nu suntem la fel de lacomi? Nu ajungem să facem dintr-o maşină, un apartament, o haină exact ceea ce e fructul pentru maimuţică? Nu le dăm drumul chiar dacă ne distrug, chiar dacă distrug ce avem mai drag. Lăcomia nu e doar despre bani însă. E despre a vrea tot mai mult. E despre a-ţi lua o maşină mai puternică pentru că vecinul are un bolid parcat lângă Dacia ta, despre a cumpăra o plasmă de care nu ai nevoie, dar nu vrei să pari mai jos decât altul.

Lucrurile astea două cresc uşor. Încep aparent nevinovat, dar sunt ca o tumoră. Dintr-un punct capătă dimensiuni exagerate. În cele din urmă ne distrug. Gustă doar din ele, din imoralitate sexuală, din lăcomie! Gustă şi vezi până unde te pot duce! Şi ce e mai grav legat de păcatele astea e că persoanele care sunt prinse în asta neagă. Chiar dacă le spui că au o problemă cu asta. Le e greu să accepte că există astfel de probleme. Pentru astfel de lucruri se găsesc tot felul de explicaţii. Eşti ca într-o mocirlă din care ţi-e greu să ieşi vreodată pentru că mereu te dezvinovăţeşti şi numeşti mocirla palat. Cea mai bună cale de a nu îndrepta nicicând o greşeală – nu o admite niciodată ca greşeală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s