Cine e şoferul?

În capitolul 2 din Faptele Apostolilor când apostolii sunt întrebaţi „ce să facem, fraţilor?” Petru le spune un lucru: „Pocăiţi-vă!” În capitolul 3 din aceeaşi carte el le spune iudeilor ceva mai mult, dar e aceeaşi idee. „Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele”. În a înţelege ce înseamnă această pocăinţă ar putea ajuta o ilustraţie. Povestea înfăţişează un creştin care conduce o maşină. Mergând pe o şosea la un moment dat îi apare Isus în faţă. Creştinul opreşte maşina. Se întinde până la portiera din spate şi o deschide pentru a-L invita în maşină pe Isus. Isus nu intră. Omul rămâne mirat şi se gândeşte că ar fi mai bine să-L invite pe Isus alături de el. Aşadar, se întinde şi deschide portiera de lângă el, din faţă, apoi Îl invită pe Isus la el în maşină. Isus nu intră nici de această dată. Atunci omul are o străfulgerare. Am putea spune că Duhul Sfânt îi luminează mintea şi-l ajută să înţeleagă Cine se află în faţa lui. Pricepând, se dă jos din maşină, o ocoleşte şi apoi Îi cere lui Isus să fie El cel care trece la volan. A te pocăi înseamnă să-L laşi pe Isus să aibă în mâinile Sale volanul, frâna şi acceleraţia. Totul. Nu doar jumătăţi de măsură. Când vine vorba de condus noi avem un obicei ciudat. Chiar şi dacă nu am condus niciodată în viaţa noastră atunci când mergem cu cineva cu maşina brusc ne transformăm în oameni foarte pricepuţi. Dăm sfaturi, presăm, insistăm chiar dacă uneori nu ne pricepem. La fel suntem şi spiritual. Am vrea ca Isus să fie pe lângă noi, dar noi să fim de fapt cei care conducem, noi să-L putem dirija şi să-i spunem unde să ne ducă. Lucrurile astea, însă nu-şi au deloc rostul. Pavel spune descriind relaţia lui cu Isus: „Nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine”. Isus trebuie să fie Cel care mă conduce în toate. Asta e pocăinţa. Să mă las condus de El, să fiu în voia Lui. Am venit la El pentru că eu am greşit în felul în care am condus. Am păcătuit. Nu pot merge în faţa Lui şi să-i cer iertare cu umilinţă chiar promiţând o schimbare, dar cu toate astea fiind plini de dorinţa ca tot noi să fim cei care conduc. Pocăinţa adevărată e atunci când Îi spui: „Eu nu pot să-mi conduc viaţa. Cel care vreau să mă conducă, să-mi arate drumul, să mă ducă în siguranţă până la sfârşit este Isus”. Pocăinţa e prima condiţie în viaţa de creştin, acceptarea lui Isus să ne conducă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s