Creştinii

În Antiohia pentru prima dată ucenicilor li s-a spus creştini. Probabil iniţial acest nume a fost o poreclă. Oamenii din Antiohia le zic ucenicilor creştini nu cu intenţii bune. Râd de ei, probabil. În Biblie cuvântul creştin apare doar de trei ori. În 1 Petru ucenicii sunt numiţi de asemenea creştini, dar exprimarea lui Petru, „noi ca şi creştini”, arată o acceptare din partea ucenicilor a acestui nume. Nu le e ruşine cu acest nume şi încep să folosească acest nume pentru grupul de ucenici. Acum cuvântul „creştin” şi-a pierdut foarte mult sensul. Nu ştiu exact statistic cât de multe persoane îşi atribuie acest nume – creştini. Sunt foarte mulţi, oricum. Mulţi fac asta pentru că nu ştiu ce înseamnă de fapt acest termen. Unii îşi spun: „Cred în Dumnezeu. Sunt creştin, aşadar, nu?” Dar Biblia spune că a fi creştin e mult mai mult decât a crede în Dumnezeu. (în perioada în care a trăit Isus aproape orice evreu credea în Dumnezeu. Doar câţiva au fost însă ucenici) De cele mai multe ori Biblia foloseşte numele ucenic pentru a-i desemna pe cei care au luat decizia de a-L urma cu totul pe Isus şi de a învăţa să trăiască aşa cum a trăit El.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s